AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea cadrului instituțional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2023/2405 al Parlamentului European şi al Consiliului din

 18 octombrie 2023 privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru un transport aerian durabil

(ReFuelEU în domeniul aviației)

 

 

Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea cadrului instituțional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2023/2405 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru un transport aerian durabil (ReFuelEU în domeniul aviației), transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 428 din 18.12.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1373/18.12.2024,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, și al art. 29 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect stabilirea cadrului instituțional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2023/2405 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru un transport aerian durabil (ReFuelEU în domeniul aviației).

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. La art. 2 alin. (1) lit. a), termenul „Uniune” se va scrie sub forma Uniunea Europeană”, iar la lit. b), potrivit uzanțelor normative, sintagma „art. 4 și art. 10” se va reda astfel: „art. 4 și 10”.

Reiterăm aceste observații pentru toate situațiile similare din proiect.

La alin. (2), referitor la termenul „Agenția”, semnalăm că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face numai prin explicitare în text, la prima folosire.

Ca urmare a celor de mai sus, este necesară înlocuirea substantivului „Agenția” cu expresia „Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, denumită în continuare Agenția”.

Totodată, la art. 3 alin. (1) se va elimina expresia Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, denumită în continuare”.

4. La art. 5, semnalăm că după alin. (3) figurează în mod eronat alin. (5). Pe cale de consecință, pentru rigoare redacțională, este necesară renumerotarea alin. (5) ca alin. (4).

La actualul alin. (5), după cuvântul „Comisiei” se va insera termenul „Europene”, observație formulată pentru toate situațiile de acest fel.

5. La art. 6 alin. (1), sintagma „art. 6 alin. (2) și alin. (3)” va fi redată sub forma „art. 6 alin. (2) și (3)”. De asemenea, recomandăm redarea in extenso a acronimului „SAF”.

6. La art. 7, pentru rigoare redacțională, sintagma „până la 31 martie 2025” se va scrie „până la data de 31 martie 2025”.

7. La art. 9 alin. (1), pentru precizia identificării actului juridic european, sugerăm să se redea titlul corect și complet al Directivei (UE) 2018/2001, respectiv: „Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (reformare)”.

Cu privire la sintagma „actele normative de transpunere a art. 31a din Directiva (UE) 2018/2001”, sugerăm să se facă trimitere directă  la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În acest sens, precizăm că dispozițiile Directivei (UE) 2018/2001 au fost deja transpuse la nivelul dreptului intern prin Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată cu modificările și completările ulterioare.

8. La art. 10 lit. a), pentru precizie și claritate, recomandăm identificarea mai exactă a normelor art. 5 din Regulament aplicabile, pentru a căror nerespectare se instituie o anumită formă a răspunderii juridice, prin specificarea alineatului corespunzător.

Pentru aceleași considerente, la lit. d), se impune specificarea alineatului art. 4 din Regulament incident în stabilirea contravenției.

La lit. e), semnalăm că din textul propus nu rezultă către cine trebuie furnizate respectivele informații, astfel încât norma nu îndeplinește cerințele de claritate și accesibilitate. Pentru rigoare normativă, este necesară completarea acesteia, fie cu o precizare expresă în acest sens, fie cu o trimitere la dispoziția care stabilește respectiva obligație.

La lit. f), întrucât art. 8 alin. (1) din Regulament cuprinde doar lit. a) - g), expresia „art. 8 alin. (1) lit. a) - g)” trebuie înlocuită cu sintagma „art. 8 alin. (1)”.

Observația este valabilă și pentru lit. g), în ceea ce privește trimiterea la art. 10 lit. a) - e) din Regulament.

9. La art. 11 alin. (1) lit. a) - d), precizăm că stabilirea amenzii în cuantum fix este contrară dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Menționăm că, potrivit acestor dispoziții din urmă, în cazul sancțiunii cu amendă, se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori.

Stabilirea unui cuantum fix al amenzii nu respectă principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale care, așa cum a subliniat Curtea Constituțională în jurisprudența sa (de exemplu, în Decizia nr. 197/2019, nr. 152/2020 și nr. 220/2023), guvernează dreptul contravențional.

În plus, această modalitate de reglementare face imposibilă individualizarea administrativă sau judiciară a sancțiunii, cu respectarea criteriilor legale de individualizare prevăzute la art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Menționăm că, potrivit acestei norme, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându‑se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Prin urmare, se impune stabilirea amenzilor între anumite limite.

La alin. (4), întrucât sancțiunea contravențională complementară prevăzută de text este aplicabilă în cazul săvârșirii, în anumite condiții, a contravenției prevăzute la art. 10 lit. f), pentru rigoare normativă, textul trebuie reformulat, astfel:

(4) În cazul săvârșirii contravenției prevăzute la art. 10 lit. f), dacă operatorul de aeronave aflat în responsabilitatea României depășește cu peste 30 de zile lucrătoare termenul de raportare prevăzut la art. 8 alin. (1) prima teză din Regulament, Autoritatea Aeronautică Civilă Română poate aplica și sancțiunea contravențională complementară constând în suspendarea dreptului de operare pe aeroporturile din România până la raportarea informațiilor corespunzătoare”.

Semnalăm că alin. (5) și (6), prin care se preconizează instituirea unor contravenții de sine stătătoare în cazul nerespectării unor termene de raportare prevăzute de Regulament după sancționarea pentru prima dată pentru nerespectarea acelorași termene, nu se leagă tematic de prevederile art. 11, care are ca obiect de reglementare stabilirea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 10.

Prin urmare, cele două norme ar trebui să facă obiectul unui articol distinct, situație în care trebuie revăzute normele de trimitere la art. 11 alin. (5)  și (6) din cuprinsul art. 12.

În ceea ce privește textele propuse, semnalăm că, în practica legislativă, săvârșirea din nou a unei contravenții nu este stabilită drept contravenție de sine-stătătoare, ci sunt prevăzute sancțiuni distincte pentru săvârșirea faptei pentru prima dată și, respectiv, pentru săvârșirea din nou a acesteia - de regulă, întru-un termen calculat de la săvârșirea faptei pentru prima dată, pentru evitarea instituirii unei recidive perpetue în materie contravențională.

Cu toate acestea, în măsura în care se va menține soluția legislativă prevăzută la art. 11 alin. (5) și (6) din proiect, pentru claritatea reglementării și pentru rigoare normativă, este necesar ca textele să facă trimitere expresă la faptele prevăzute la art. 10 lit. b), respectiv la art. 10 lit. g), prin înlocuirea expresiilor „după constatare, a unei noi contravenții având ca obiect nerespectarea termenului prevăzut la art. 6 alin. (3) din Regulament” și „după constatare, a unei noi contravenții având ca obiect nerespectarea termenului prevăzut la art.10 prima teză din Regulament” cu sintagmele „după aplicarea sancțiunii pentru prima dată, a faptei prevăzute la art. 10 lit. b)”, respectiv „după aplicarea sancțiunii pentru prima dată, a faptei prevăzute la art. 10 lit. g)”.

10. La art. 12 alin. (2), pentru corectitudinea reglementării, expresia „în cadrul metodologiei pentru stabilirea cuantumului contravențiilor” trebuie înlocuită cu sintagma „în cadrul metodologiei pentru stabilirea cuantumului amenzilor pentru săvârșirea contravențiilor”.

Totodată, sintagma „art. 10 lit. a) și lit. c) – e)” se va scrie „art. 10 lit. a) și c)-e)”.

La alin. (3), pentru un plus de rigoare normativă, textul trebuie să debuteze cu sintagma „În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel, contravențiilor ...”.

Pe de altă parte, în situația în care contravențiile prevăzute la art. 11 alin. (5) și (6) vor face obiectul unui articol distinct, expresia „și art. 11” trebuie reformulată, trimiterea urmând a se face la respectivul articol.

În cazul în care reglementarea se menține în forma propusă prin proiect, expresia „și art. 11” trebuie înlocuită cu sintagma „și art. 11 alin. (5) și (6)”.

Precizăm că, pentru rigoare normativă, precum și pentru asigurarea uniformității în materia reglementării contravențiilor, soluția legislativă constând în neaplicarea dispozițiilor referitoare la sistemul ablațiunii, consacrat de reglementarea-cadru în materie, trebuie prevăzută în cuprinsul art. 12 alin. (3), prin introducerea, în finalul textului, a expresiei „cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29”.

Pe cale de consecință, art. 12 alin. (4) urmează a fi eliminat din proiect. În subsidiar, precizăm și faptul că trimiterea la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 nu se justifică, întrucât respectiva normă se referă la actele normative aflate în vigoare până la data intrării în vigoare a Legii nr. 203/2018.

11. La art. 15, pentru claritatea, previzibilitatea și accesibilitatea normei, textul trebuie să indice în mod expres dispozițiile avute în vedere, respectiv art. 10-12.

Precizăm însă că norma propusă pentru art. 15 ar putea fi eliminată din proiect, întrucât nu se instituie o soluție legislativă derogatorie de la regula generală prevăzută la art. 4 alin.  (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, reglementarea-cadru în materia contravențiilor.

Sub rezerva însușirii observației de mai sus, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, sugerăm reformularea textului, astfel:

„Art. 15. - Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția dispozițiilor art. 10-12, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr. 1306/18.12.2024